top of page

Irigare prin picurare după tipul de sol





Cât de des și în ce cantitate uzi plantele de grădină pe solul nisipos, lutos și mediu folosind un sistem de irigare prin picurare.


Ce este irigarea prin picurare?


Uzi prin picurare atunci când aduci apa direct pe sol, aproape de tulpina și rădăcina plantei și irigi cu debit mic și foarte mic, picătură cu picătură.


În volum, udarea prin picurare înseamnă în general între 2 și 10 litri pe oră.


Poți face asta cu o instalație de picurare cu furtunuri și picurători, sau cu sisteme improvizate (sticle de plastic cu sau fără sfoară de bumbac pentru conducerea apei).


Este o metodă de udare tot mai populară pentru că economisește apa, necesită efort mic din partea grădinarului și ajută planta să crească bine.


În plus, cresc mai puține buruieni, pentru că uzi doar în jurul plantei, iar solul face crustă mai greu. Totodată eviți bolile susținute de umezeala excesivă adusă pe frunze de irigarea prin aspersie. Citește mai multe aici despre avantajele și dezavantajele udării prin picurare.


Dar, pentru ca udarea prin picurare să îți ofere plante verzi și sănătoase, bogate în fructe și legume, e bine să știi pe ce sol cultivi și prin urmare, pe ce sol uzi.



Tipuri de sol



În mare, vorbim despre 3 categorii principale de soluri (deși sunt mai multe varietăți): cel nisipos, cel argilos și solul care combină din cele două categorii, să-i spunem mediu.


Solul nisipos - Bine drenat, sărac în nutrienți


Solul nisipos format din particule mici de calcar, granit și cuarț. Dacă încerci să îl strângi în pumn, nu formează o masă închegată, se sfărâmă printre degete.


Este un sol sărac în nutrienți și uscat. Pe de altă parte, lasă apa să treacă ușor prin el, are un drenaj foarte bun, deci rădăcinile nu sunt expuse riscului de putrezire.


In plus, primăvara se încălzește mai repede decât alte soluri si vei putea cultiva mai devreme pe el.


Vara se usucă însă foarte tare și are nevoie de irigații frecvente. Îl poți îmbunătăți adăugând mulci, compost și alte materii organice care îl ajută să țină apa mai bine.


Necesită și fertilizare frecventă, pentru că trecerea rapidă a apei prin sol duce cu ea și nutrienții utili din stratul fertil de la suprafață către cele din profunzime, acolo unde rădăcinile nu ajung ușor.


Irigare prin picurare pe sol nisipos


În pământul nisipos apa circulă mai repede și pătrunde mai mult pe verticală, decât pe orizontală.


Nu are mult timp să se întindă în jur. Dacă uzi pe un astfel de sol este bine să așezi picurătorile cat mai aproape de plantă. Altfel, apa nu va avea timp să ajungă până la ea și se va scurge în pământ pe lângă rădăcina sau prinzând doar o parte a ei.


De asemenea, alege furtunuri laterale și picurători care permit debit mai mare (7 - 10litri/oră). Când aduci rapid un volum mare de apă, aceasta are suficient timp pentru a se împrăștia și pe orizontală până se absoarbe în sol. Chiar și așa, picurătorile trebuie puse mai des pe furtunul lateral decât la alte tipuri de sol.


Când uzi prin picurare pe sol nisipos, uzi mai des și pentru timpi mai scurți. Este cea mai bună variantă pentru a oferi un nivel relativ constant de umiditate la nivelul rădăcinii. Altfel, nu faci decât să speli solul de nutrienți.


Solul lutos - Bogat în nutrienți, drenaj redus


Acest tip de sol este foarte dens și apa se va absorbi mai greu decât în cazul solului nisipos. O dată ce absoarbe apa însă, o va păstra foarte bine.


Apa se absoarbe mai mult în lateral, iar la uscare, pământul se întărește și se crapă, devenind greu de lucrat. Rădăcinile plantelor se extind mai greu într-un astfel de sol și este important să îl sapi temeinic înainte de însămânțare.


Capacitatea de drenaj este redusă. Din acest motiv, solul lutos este foarte bogat în nutrienți. O dată cu apa, stagnează în primele straturi de sol și substanțele hrănitoare. Pe de altă parte, dacă nu gestionezi bine udarea există riscul inundării rădăcinilor pentru că apa nu se drenează eficient.


Irigare prin picurare pe solul lutos - argilos


Pentru solul lutos cel mai bine e să folosești picurători de debit redus. Dacă apa curge foarte lent, îi dai suficient timp să se absoarbă în adâncime.


Previi astfel băltirea sau alunecarea apei pe suprafața terenului, în zone mai îndepărtate de plantă, dar și evaporarea unei cantități prea mari.


În acest caz se recomandă udarea mai rară, pentru că apa se menține bine în sol, dar cu durate mai mari de udare.


E modul în care, cu un debit mic de curgere, poți asigura cantitatea necesară de apă pentru fiecare plantă. Pentru plante individuale alege picurători cu debit redus, de 2-3litri pe oră.


Solul mediu - Drenaj bun, reține nutrienți


Este cel mai bun tip de sol și combină avantajele solurilor lutoase și nisipoase. În cele mai multe cazuri este rezultatul îmbunătățirii repetate a unui sol lutos - argilos sau nisipos.


Menține suficient de mult timp apa pentru a hrăni rădăcinile, dar o drenează la timp pentru a evita riscul îmbolnăvirii.


Pentru că este mai dens decât solul nisipos, în solul mediu apa circulă cu viteză mai mică pe verticală și are timp să se absoarbă și pe orizontală.


Irigare prin picurare pe solul mediu


Apa se absoarbe în acest caz în sol cu o viteză medie și are timp să se extindă și pe orizontală.


Poți deci așeza picurătoarele la o distanță mai mare de plantă decât în cazul solului nisipos. Se recomandă picurătoare de debit mediu. 


Cum afli care este tiparul de udare pentru solul din grădina ta?

Tiparul de udare îți spune cât de mult se duce apa pe orizontală și în adâncime în solul cultivat. Poți vedea cum se comportă apa în pământ observând direct. Este cea mai sigură metodă pentru a ști cum e nevoie să uzi (debit, durată, poziție picurători).


Pasul 1: Irigă prin picurare

Lasă apa să curgă 30 de minute prin picurător


Pasul 2: Așteaptă 30 minute

Așteaptă 30 de minute pentru a da timp apei să se împrăștie în sol în mod natural, urmând structura terenului.


Pasul 3: Sapă și verifică tiparul

Sapă sub picurător și vezi cât de mult s-a dus apa pe verticală și pe orizontală. Așa afli exact cum se distribuie apa la rădăcinile plantelor tale și poți stabili mai ușor și mai exact cum să folosești corect sistemul de irigare prin picurare.

Comments


bottom of page