top of page

Când se udă roșiile în grădină, seara sau dimineața?



Roșiile se numără printre cele mai populare culturi de grădină. Sunt foarte gustoase, ușor de adaptat la numeroase rețete și necesare într-o varietate de preparate. Pentru că au în compoziție multă apă, e important să le uzi regulat și corect ca să obții roșii bine coapte, mari și gustoase.


Udarea roșiilor: dimineața sau seara?

Părerile sunt împărțite. Unii recomandă udarea la primele ore ale dimineții, alții seara, după ce soarele își pierde din putere.


Iată care sunt avantajele când uzi roșiile dimineața:

  • La începutul zilei roșiile absorb mai bine apa și o dată cu ea nutrienții din sol.

  • Le asiguri apa de care au nevoie pentru a trece prin arșița zilei.

  • Eviți situația în care apa rămâne peste noapte pe frunze sau băltind pe sol, pentru că nu se mai evaporă la timp, și predispune roșiile la boli.


Acestea fiind zise, nici irigarea de dimineață nu este fără hibă. Depinde mult de ora la care poți uda.


O dată cu trecerea orelor și creșterea temperaturii, apa se evaporă mai repede decât seara, ceea ce duce la formare crustei pe sol. Crusta împiedică solul să respire, iar la următoarea udare sau ploaie apa se absoarbe mai greu.


Poți rezolva aceasta problemă aplicând mulci (iarbă uscată, ace de brad, talaj etc.). Acesta reține apa mai bine în sol și reduce viteza de evaporare.


Dacă uzi prin aspersare, metodă mai puțin recomandată la roșii, ai grijă să uzi devreme. De îndată ce soarele începe să ardă, picăturile de pe frunze se transformă în lentile și pot provoca arsuri prin concentrarea razelor de soare.


Ce se întâmplă când uzi roșiile seara

  • Apa are mai mult timp la dispozitie pentru a se absorbi în sol. Temperaturile sunt mai mici și nu se mai evaporă așa de repede.

  • Ca rezultat, se formează mai greu și crusta de la suprafața solului, deci iată o metodă prin care o poți preveni.

  • Planta are la dispoziție apă pentru primele ore ale dimineții când începe să facă fotosinteză.


Pe de altă parte, e bine să eviți udarea la orele serii dacă uzi roșiile prin aspersare. Este o metodă bună doar dacă uzi la rădăcină. Altfel, apa rămasă pe frunze creează un mediu foarte bun pentru ciuperci și boli și riști să te alegi mai ușor cu mană și alte probleme de acest tip.


Cea mai bună metodă de udare pentru roșii este la rădăcina plantei și aici ai mai multe opțiuni:

- sisteme moderne de udare prin picurare

- varianta tradițională a vadurilor lungi irigate la furtun sau udatul la stropitoare

- alternative improvizate cu pet-uri.


Indiferent de momentul în care alegi să uzi roșiile, rețină că ele nu se udă ziua, când e cald și soarele e sus pe cer. Dacă uzi prin aspersie, udă doar dimineața. Dacă folosești metode de udare la rădăcină, poți uda și seara. Uneori poate fi nevoie să uzi de două ori pe zi, deci seara va intra în calcul fără doar și poate.


Roșiile nu se "răcoresc" prin aspersie în toiul zilei de vară când e soare. Frunzele se pot arde.



Surse info:















Comments


bottom of page